Parcare ecologica

Acum un an si un pic, citeam in blogosfera locala despre parcarile ecologice. Mi-am sunat (pe skype) niste prieteni si i-am intrebat curios ce e aia. Raspunsurile primite au fost de la o ea: "o tampenie in care iti prinzi tocurile si cazi in cap cand iesi din masina" si "o chestie scumpa si inutila. Se vrea sa creasca iarba printre dale, dar din cauza ca e mai mereu acopeirita de masini, iarba se usuca si nu creste si arata ciudat".
Apoi in august am ajuns si eu in Bacau si am vazut minunea. Parcarile astea mi-au adus aminte de un loc parasit, dau de un mastodont comunist ce sufera in tranzitie si criza.

Sursa foto: Dan Bitire

Acum doi ani am fost cu mama la Cutuceni, unde e un muzeu ce protejeaza un sit arheologic la care a lucrat si mama. Situl e undeva in mijlocul campului si pana acolo e construita o alee lunga, cu gadr viu de o parte si de alta. Insa nici gardul nu  era ingrijit si nici aleea. Printre dale crescuse iarba si papdii si nimeni nu se ingrijea de ele. Sulica ala ce avea grija de muzeu socotea ca la salariul sau e destul sa aeriseasca muzeul si in timpul liber sa se uite la Kanal D, pe antena satelit lipita de cladirea muzeului. Ce alee ingrijita... El daduse o mana de ajutor la descoperirea facuta pe santier, deci era cineva in sat acolo. A fost o intamplare amuzanta, atunci la Cucuteni. Mama ne exiplica despre templu cand Nea Caisa a inrerupt-o si i-a spuns ca stie ea ceva dar nu stie bine .In momentul acela mi-am zis ca omul ala nu stie ce a facut si ca o sa se ia mama de el, insa calma ea l-a intrebat cum e de fapt. Atunci el s-a apucat sa explice acelasi lucru, insa cu alte cuvine si la final mama l-a intrebat de unde stie povestea. El s-a dus la o poza d pe perete si i-a spus ca in urma cu 25 de ani era o arheooloaga tanara, ce era gravida, ce il simpatiza, care l-a invatat ce era acolo. Atunci mama i-a zis ca ea e acea arheoloaga, si copilul cu care era insarcinata sunt eu. Nu cred ca barbatul acela a crezut-o. Mai mult ca sigur avusese o pasiune pentru mama si in mintea lui, ea era aceasi persoana tanara, de 33 de ani, ce nu putea sa fi imbatranit.

Stanga sus: mama in urma cu 27 de ani, pe santier. Stanga jos: mama acum aproape 3 ani. Dreapta sus: vasul desoperit de mama iar dreapta jos eu si sora mea,Ilinca, cand am vizitat muzeul. Plus aleea cu pricina.

Inchizand paranteza, ma intorc la parcarea ce mi-a deschis atatea amintiri. Cativa vecini de langa camin, au improvitat o parcare, pe un teren viran de langa casele lor. Si ca sa nu isi murdareasca mainile de noroi, au acoperit pamantul cu cateva scoarte si covoare si astfel au realizat o parcare ecologica ce foloseste materiale reciclabile. Mai mult ca sigur aceasta parcare e mai iefina decat cele din Bacau, si la fel de urata.

Pe curand...