Treceți la conținutul principal

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 4


Dupa ploaie nu a aparut soarele, iar ziua de joi, dedicata din nou, orasului Kyoto, a fost friguroasa si innorata. Se pare ca asa eram si noi pentru ca am scos prea multe cuvinte de la hotel, in statie iar apoi pe drumul de jumatate de ora pana la Kyoto.
Prima destinatie a fost Castelul Nijo. Castelul a fost construit in 1603 ca resedinta oficiala a primului shogun. 23 de ani mai tarziu a fost refacut de al treilea shogun. In 1867, cand al 15 shogun a recunoscut suveranitatea imparatului, castelul a devenit palat imperial. In 1939 familia imperiala a donat castelul primarirei orasului, care a incept renovarile si l-au deschis pentru public in 2005. Din 1994 castelul a devenit patrimoniu UNESCO. Cred ca japonezii au primit fonduri de la UNESCO pentru ca si aici se lucra. Poarta era in renovare, o mare parte din picturi fusesera refacute iar cateva incaperi erau inchise. Pacat ca fotografiatul era interzis in interior si ca imaginile vor fi inpimarite numai in minte. Mi-a placut mult acest castel ce e un etalon pentru Edo. Nici de frig n-am mai tinut cont cu asa un obiectiv. 

Mai multe imagini de la Castelul NIjo, aici

De aici am luat autobuzul (pe care l-am astratat 20 de minute) si ne-am indreptat spre Pavilionul se Aur.
Cred ca nu o sa uit niciodata autobuzul 101 din Kyoto. E autobuzul ce opreste la templele principale si e plin pana la refuz de turisti dezorientati. Englezi, americani, spanioli, chinezi sau coreieni. Doamne, cat urasc autobuzele...

Kinkakuji sau Pavilionul de Aur e templul pe care vroiam sa-l vad de cand am ajuns in Japonia. Templul Zen se afla pe un lac si este acoperit cu foite de aur. De-a lungul timpului a fost distrus de nenumarate ori de foc sau in timpul razboaielor, iar structura actuala este construita in 1955. Templul a fost construi dupa cultura extravaganta Kitayama, fiecare etaj avand un stil diferit.
Mai multe imagini de la Pavilionul de Aur, aici
De la Pavilion, am luat-o pe jos spre Ryoanji, templu Zen ce are cea mai faimoasa gradina de pietre zen. Initial locatia a fost casa unei familii aristrocate, insa in 1450 a fost transformata in templu Zen.  In gradina se gasesc 15 pietre si din orice colt sau loc ai sta sa te uiti, se vad numai 14. In liceu am inceput sa am curiozitate spre budism si in timp am inceput sa apreciez foarte mult budismul Zen. Deci un astfel de loc a fost pentru sufletul meu. Kinkakuji si Ryoanji m-au incarcat de energie si mi-au eliberat sufletul. As fi stat acolo pentru totdeauna...
Mai multe poze de la templul Zen, Ryoanji, aici

Dar am pornit mai departe, am luat tramvaiul si am plecat pre parcul tematic. Kyoto e unul din putinele orase din Japonia in care inca mai sunt tramvaie.

Kyoto Studio Park sau Toei Uzumasa Eigamura este un parc temaric si studio de film. Situl parcului este format din stradute si cartiere din Edo, animate de actori imbracati in costume din acea perioada. A fost unul din cele mai tari parcuri tematice pe care le-am vazut. In parc se afla una din cele mai infricosatoare case de groaza. Cum pana acum nu sm fost in nici una, experirnta a fost woow. Sa vezi Gheishe si Shoguni zombie, e ceva... Nici nu stiu cum a trecut timpul, plimbandu-ne pe stradute, fotografiind actorii sau uitandu-ne la scenetele pe care le interpretau. Am fost si la o demonstratie de actorie in studio. Acolo ni s-a aratat cum se pune sunetele de fundal de catre inginerul de sunet
Mai multe poze din Kyoto Studio Park, aici
Urmatoarea si ultima destinatie a fost templul Tenryu-ji. Aici s-a aplicat principiul: e UNESCO, e in renovare. Templul nu se putea vizitra in interior, si interiorul facea toti banii pentru picturie din interior. Asa ca in scurtul timp pe care il aveam la dispozitie pana se inchidea, ne-am plimbat prin gradina Zen.
Apoi am facut o plimbare prin padurea de bambus. A fost atat de frumos... Sunertul pe care il scot bambusii cand sunt inclinati de vant, e unic. Pacat ca a fost atat de frig si vantul ne-a ajuns la oase. 


Mai multe imagini din Tenryiun-ji, aici
Ne-am dus la autobuz, am mers minute bune pana in statia Kyoto, am luat cina si infrigurati ne-am intors in Osaka.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...