Cismigiu et Comp
Cred ca orice carte isi are un public tinta. Nu poti sa zici ca o anumita carte e pentru toata lumea, insa nici nu poti sa cataloghezi publicul tinda doar dup criteriul varstei. Harry Potter e citita cu drag de cititori de toate varstele, carora le place fantasticul. Insa unele carti au ca public tinta un public de o anume varsta. Asa este si in cazul romanului lui Grigore Bajenaru- Cismigiu et Comp.
La varsta aceea aveam alte placeri literare si cartea asta mi-a scapat. Nu e o capodopera a literaturii romane, insa e o carte ce e bine sa fie cititata la varsta ei.
Grigore Bajenaru mi se pare ca stie usor pueril, frazarea este simpla, limbajul e relativ simplut, insa scrie bine. Aventurile pe care tanarul Bajenaru le-a avut in liceu (pe vremea cand liceul avea 8 clase) imi aduc aminte de prostiile pe care le faceam si noi cand eram in liceu. Am insa impresia, ca de la genratie la genratie, astfel de activitati sunt uitate iar elevii din ziua de azi chiulesc fara sa se chinuie sa inventeze o scuza buna iar glumele si farsele facute in clasa, au fost inlocuite cu paruieli sau batai.
Profesorii nu mai sunt atat de temut si asta pentru ca nu le mai e permis sa jigneasca asa un elev.
Din toate povestile din carte, povesti ce vorbesc fie de excursii, fie de metode de scapat de ascultat, fie de poezii de dragoste ori concursuri, m-a impresionat cea din cancelarie. Eu inca am acelasi sentiment de teama cand pasesc intr-o cancelarie, cu toate ca as putea sa fiu profesor debutant. Insa ori de cate ori am intrat la mama la scoala in canceralie, dupa ce n-am mai fost elev si cu toate ca majoritatea profesorilor pe care i-am avut la clasa nu mai sunt, am avut mari emotii sa stau in acea incapere. Emotiile vin din respectul pe care il port meseriei si vocatiei de profesor.
Si cum sa nu-si dea profesorii seama de minciunile elevilor cand nenea asta a publicat o carte despre ele facandui pe elevi sa le incerce dar in acelasi timp pe profesori sa le invete. De la an la an e mai greu sa inventezi ceva noi ca sa scapi de o lucrare sau de ascultat (asta daca iti pasa de scoala) pentru ca profesorii le stiu pe toate de acum, din experienta.
Eu am patit-o odata, chiar sa imi uit caietul acasa si nu am fost crezut. Mi s-a spus ca trebuia sa gasesc una mai buna. Dar de data aia chiar era adevarat, eu sunt aiurit de fel si uit multe lucuri.
Despre cum am chiulit, copiat sau ce prostii am facut in liceu nu o sa scriu aici, acum. Dar am avut si eu parte de povesti la fel de bune ca ale elevilor din Lazar, la Vranceanu.
Pe curand..
Grigore Bajenaru mi se pare ca stie usor pueril, frazarea este simpla, limbajul e relativ simplut, insa scrie bine. Aventurile pe care tanarul Bajenaru le-a avut in liceu (pe vremea cand liceul avea 8 clase) imi aduc aminte de prostiile pe care le faceam si noi cand eram in liceu. Am insa impresia, ca de la genratie la genratie, astfel de activitati sunt uitate iar elevii din ziua de azi chiulesc fara sa se chinuie sa inventeze o scuza buna iar glumele si farsele facute in clasa, au fost inlocuite cu paruieli sau batai.
Profesorii nu mai sunt atat de temut si asta pentru ca nu le mai e permis sa jigneasca asa un elev.
Din toate povestile din carte, povesti ce vorbesc fie de excursii, fie de metode de scapat de ascultat, fie de poezii de dragoste ori concursuri, m-a impresionat cea din cancelarie. Eu inca am acelasi sentiment de teama cand pasesc intr-o cancelarie, cu toate ca as putea sa fiu profesor debutant. Insa ori de cate ori am intrat la mama la scoala in canceralie, dupa ce n-am mai fost elev si cu toate ca majoritatea profesorilor pe care i-am avut la clasa nu mai sunt, am avut mari emotii sa stau in acea incapere. Emotiile vin din respectul pe care il port meseriei si vocatiei de profesor.
Si cum sa nu-si dea profesorii seama de minciunile elevilor cand nenea asta a publicat o carte despre ele facandui pe elevi sa le incerce dar in acelasi timp pe profesori sa le invete. De la an la an e mai greu sa inventezi ceva noi ca sa scapi de o lucrare sau de ascultat (asta daca iti pasa de scoala) pentru ca profesorii le stiu pe toate de acum, din experienta.
Eu am patit-o odata, chiar sa imi uit caietul acasa si nu am fost crezut. Mi s-a spus ca trebuia sa gasesc una mai buna. Dar de data aia chiar era adevarat, eu sunt aiurit de fel si uit multe lucuri.
Despre cum am chiulit, copiat sau ce prostii am facut in liceu nu o sa scriu aici, acum. Dar am avut si eu parte de povesti la fel de bune ca ale elevilor din Lazar, la Vranceanu.
Pe curand..
Comentarii
Trimiteți un comentariu