Treceți la conținutul principal

O zi frumoasa de vineri

Parea ca iarna e un episod de mult uitat in Tokyo. Saptamana trecuta au fost maxime de 11-12 grade, ajungandu-se vineri la 14 si sambata chiar la 20 insa astazi temperatura a scazut la 4 grade si e lapovita si ninsoare. Totusi nu pot sa imi imaginez zapada din Romania, ninsori abundente si crivat, nici nu stiu cum o sa ma reobisnuiesc cu asa ceva dupa doi ani de ierni mai moi.
Vineri am chiulit de la scoala, adevarul e ca nici nu am ce sa fac. De lucrat e de lucrat insa nu vreau sa fac toata treaba de unul singur, in timp ce colegul meu de proiect face bani supraveghind la examene. Si logic, ca de fiecare data cand am lipsit de la scoala, sensei a sunat. Ce facem, cum merge treaba... Am trecut si peste aia repede cu toate ca imi datea inima ca la nebuni cand i-am vazut numele pe afisajul telefonului si am plecat in oras ca era planificat sa vad doua expozitii. Inainte sa plec mi-am luat camera foto si m-am gandit daca sa imi iau trepiedul sau nu. La ce imi trebuia? Oricum eram sigur ca nu o sa fie permis fotografiatul la muzee, dar caram camera doar pentru orice eventualitate. Dar de trepied chiar nu aveam nevoie. M-am gandit ca daca sunt in Shinjuku sa mai urc odata in observatorul de la cladirea Guvernului metropolitan, insa ala fiind moca se inchide devreme si nu eram sigur daca  o sa prind intunericul acolo sus.
Si s-a intamplat asa cum mi-am imaginat...

Expozitia de chimonouri mi-a placut mult. Realizasem la un moment dat ca in muzeu eram doi straini si in rest numai fete japoneze, eram chiar singurul barbat de acolo. Am ramas cu niste curiozitati la care sigur o sa gasesc raspunsul in curand si anume daca isi coseau singure kimonourile. La noi, in trecut femeile crosetau, brodau, impleteau, faceau goblenuri, realizau covoare la razboiul de tesut si isi coseau singure costumul popular. Ce avea sa faca femeia toata ziua acasa: de mancare, curatenie, sa ingrijeasca de copii si sa faca zestre, pentru fata si haine noi pentru la Pasti. Oare asa era si la ele? Am vazut multe chimonouri vechi ce erau frumos brodate cu pietricele si motive florale si ma gandesc cine le-a facut. Imi aduc aminte ca asta primavara a fost o sarbatoare cand se pun in copac biletele cu dorinte. In istorie baietii isi doreau sa fie buni la calaigrafie iar fetele bune la cusut. De aici trag concluzii...
Muzeul de katane mi-a adus aminte de muzeele din Romania. Aer inchis, miros urat, imbacseala si mobilier din anii '70. Muzeul apartinea de o ascociatie ce conserva si ingrijeste sabiile japoneze iar expozia era doar o sala. Expozite de Katane am mai vazut, cand am fost la Muzeul National, in Ueno, in prima saptamana de sedere in Tokyo. Insa expozitia asta mi-a placut mai mult. Nu sunt un fan al sabiilor si ziceam razand ca e un muzeu pentru cocalari, ca ei ar aprecia mai mult sabiile decat mine. De admirat era faputl ca inca luceau si erau ascutite la 1000 de ani vechime. Ceea ce mi-a placut mie mai mult au fost accesoriile de la sabie: inelul ce se pune intre sabie si maner, manerele, husa, modul in care se prindea sabia la brau, si toata migala cu care aceste aceesorii au fost create. Aia da radbare... Si ma gandesc cum au ajuns japonezeii de la samurai la niste emo-hipsteri dezorientati sexual? Cand faci o trecere brusca de la feudalism la modernism, mai da eroare sistemul...
Si pentru ca am dat de o gura ce ducea la pasajul subteran pentru Cladirea Guvernului metropolitan, am ajuns si in turnul de Sud.  Si am avut noroc sa fie deschisa pana la 6. Am stat pe o bancuta si am vorbit despre una despre alta, in timp ce pe fundal se repeta la nasfarsit o reclama la Furby. O noua generatie de Fury a fost lansata acum cateva luni si are noi functii, incusiv app in App Store. Asa mi-am adus aminte de vechiul meu Furby ce sta ascuns in dulap de ani de zile :)

Pe la 5 si un pic era deja intuneric si am inceput sa facem poze la privelistea de sus. Fara trepied era destul de greu si ne-am distrat oleaca incercand sa punem camera fie pe ghiozdan, fie sa o tinem fara sa se miste. Lumina din observator batea in geam si se reflecta ceea ce era inauntru asa ca ne chinuiam sa o acoperim cu geaca. A fost simpatic.

Apoi a urmat aventura spre gara. Am vrut neaparat sa iau trenul din Seibu-Shinjiku ca sa nu mai schimb linia, insa statia era de negasit. Am ajuns intr-un terminal pentru autobuze unde exista un indicator spre statia mea. Am convins-o pe Alex sa plece cu trenul ei ca ma descurc si am inceput sa caut statia. Indicatoarele din terminal m-au invartit in cerc, google maps dadea erori pentru ca eram oarecum in subteran si nu ii dadeam de capat. Am luat-o de la capat si am observat ca in una din intersectiile din terminal nu mai era indicator spre statie. Acolo am inceput sa o iau in fiecare directie sa vad daca gasesc pana la urma un semn, ceva. L-am gasit. ma ducea undeva si mai jos, intr-o gura de metrou, unde din nou indicatoarele disparusera. Pe lista cu iesiri era imposibil sa gasesc iesirea ce imi trebuia mie asa ca am luat-o la stanga. Dupa ce am mers cateva minute am gasit  oharta ce imi arata ca am luat-o in directia gresita. M-am intors si am tot mers prin subteram minute bune. Incepeam sa regret ca nu am luat JR si ca am pierdut atata timp cu statia asta. Ajuns la iesirea buna, dupa ce am urcat vreo 3 nivele de suberan, am dat de semnal si am descoperit statia, de era la cateva sute de metri. Si bine ca ma luat trenul din Shinjuku, ca de acolo era plin, daca il luam din Baba iar ajungeam ingramadit undeva im mijloc, purat in stanga si in dreapta de oamenii ce vor sa iasa.
A fost o frumoasa zi de vineri, abia astept sa vina weekendul din nou.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...