Treceți la conținutul principal

Tokyo Gas "Gas Museum"

Oricat de tare m-as supara pe Japonia, oricat de multe ori m-as lovii de evenimente ce imi spun ca e o tara inchisa, cu mentalitati vechi si nepritenoasa, apar momente ca cel de la Muzeul de Gaz, cand ma intragostesc din nou de Japonia.
Saptamaa trecuta marti, joi si vineri am avut liber pentru ca au fost examenele de admitere. Pentru joi aveam planuri mari. Vroiam sa merg pe un munticel din Saitama unde infloresc niste flori in februarie. Dar n-a fost sa fie si atunci mi-am zis ca trebuie sa ajung la Muzeul gazului, ca tot e undeva prin zona caminului. De muzeu stiam pentru ca in statie exista o reclama la el, iar apoi am vazut pe site-ul companiei de tren. Acolo au o aplicatie ce iti arata ce poti vizita in jurul unei statii de tren. Cu putin ajutor de la Roman si Alex mi-am dat seama unde e, si dupa ce am pus adresa pe google maps, mi-am dat seama ca e mai usor sa plec pe jos din camin pana acolo, decast sa merg pana in statie, si sa iau de acolo un autobuz. O plimbare buna de 20 de munute, si 1.5km.
Singur cuc la un muzeu nu prea am mai fost, mai ales undeva in suburbie, unde sansele sa inteleaga cineva engleza sunt destul de minci. Am intrat in curtea muzeului si am vazut ca pe fiecare din cele doua cladiri scria ce expozitie e, insa nu scria nicaieri daca e vreo ordine de vizitat. Am intrat in prima cladire. Acolo era un grup de batrani, in scaune cu rotile, iar un nene la explica ceva. S-a uitat la mine dar nu mi-a spus nimic. Am incercat sa il abordez dar n-am avut noroc. Mi-am zis sa imi incerc norocul in cladirea anexa, acolo parea sa fie o cladirea de birouri, dar prin geam am vazut si niste vederi. Am intrat acolo si am dat de un ghiseu de informatii. Doamna de la ghiseu era ocupata cu cineva insa cum m-a vazut a chemat un coleg sa ma intampine. Tipul mi-a intins un formular in japoneza si a inceput sa imi turuie. Cu un zambat mare l-am intreabat daca vorbeste engleza. S-a blocat si a inceput sa tremure cu harita in mana. S-a balbait de cateva ori si m-a rugat sa astept cateva secunde (in japoneza). Apoi m-a intrebat tremurand daca sunt turist. Am zis da pentru ca mi-a fost mai usor sa ii zic asta decat sa ii explic ca sunt sutdent. M-a intrebat de unde, i-am zis ca Romania, s-a minunat ca la moaste si m-a rugat din nou sa astept, de data asta in engleza.
La scurt timp a aparut o doamna ce mi-a inmanat un pliant si mi-a zis ca inrearea la muzeu e gratuita, insa de obicei vin clienti ai companiei de gaz cu o facuta platita la zi. Turisti nu prea au. M-a intrebat si ea daca sunt din Romania, i-am zis ca da si s-a prezentat ca singurul angajat la muzeului ce vorbeste putina engleza. Mi-a explicat ca sunt doua cladiri si fiecare din ele are cate o expozite principlala. In prima cladire, cea cu etaj, nu e voie sa se fotografieze la etaj, in rest  e voie peste tot.

"Casa lamilor de gaz" (cladirea din capat, cea cu etaj) a fost constuita in 1909 ca sediu local al companiei de gaz. Cladirea este monument national si salastuieste galeria de lampi de gaz, o scurta istorie a gazului in Japonia si la etaj o expozitie de stampe din Perioada Meiji.
In secolul 17 au aparut primele iluminari stradale pe baza de gaz. Dupa cum probabil stiti, primul oras din Europa iluminat cu gaz produs din carbuni distilati. 60 de ani mai tarziu, fizicieni de renume mondial, francezi, sunt invitati in Japonia sa invete si pe japonezi cum se face asa ceva. Astea se intamplau in perioada Meiji, perioada in care japonia a trecut de la feudalism la modernism. Primul oras iluminat din Japonia a fost Yokohama.
In timp ce ma uitam la exponatele din prima galerie doamna apare din nou. Imi spune ca are o bricheta si cu ea o sa aprinda lampile de gaz pentru mine, ca sa le vad. O aprinde pe prima, o lampa cu flacara, ce imi spune ca avea un abajur in forma ovala, numit de japonezi burta de peste, si ca acel tip de lampinion e primul folosit la Yokohama, apoi aprinde o floare mare metalica, ce incepe sa arda in picauri micute si imi spune ca acel tip de iluminare se folosea in parcuri, unde oamenii se intalneau sa discute. Iluminarea nu a insemnat numai aducerea luninii pe timpul noptii ci si un moment de dezvlolatre artistica. A treia lampa pe care o aprinde e o lampa ce pare ca are bec. Flacara este ascunsa in spatele unui filmanent opac alb, si atfel pare sa fie lumina electrica. Acel tip de lampa era destinat locuintelor. Initial japonezii si-au lunat bucatariile, apoi incetul cu incetul si restul camerelor.

Dupa aceea se intoarce la batraneii ce urmareau documentarul despre iluminare si le spune in japoneza ca sunt din Romania, apoi le ma spune ceva si toti incep sa se mire. Se intoarce spre mine si imi spune ca le-a spus celorlalti invitati ca in Romania a fost primul oras luminat stradal cu gaz din Europa. De aceea a durat ceva timp pana s-a intors, pentru ca a cautat informatii despre gaz in Romania. M-a impresionat, ce mai. Nu stiu unde a gasit atat de repede informatia aia. Poate au un "gas search engine", dar m-a dat pe spate. Unde in lumea asta, intr-un muzeu, care mai e si gratuit, se apuca ghida ca caute informatii despre tara ta si legatura cu domeniul muzeului. Necaieri. Si cum sa nu iubesti Japonia? M-a intrebat daca informatia e corecta si i-am spus ca da si ca numele orasului este Timisoara. Si-a cerut scuze ca nu a retinut numele, pentru ca il citise si ea si m-a rugat sa le spun si batranilor cum se numeste orasul. Am repetat pe silabe iar atunci unul din batrani a intrebat ceva. Gihda m-a intrebat daca acolo a pornit revolutia acum 20 si ceva de ani. Si mai impresionat i-am zis ca da. Apoi toti s-au minunat si mi-au multumit pentu informatii.
Am impresia ca expozia de stampe de la etaj nu era permanenta pentru ca nu exista nicio explicatie in engleza, iar in restul muzeului erau. M-am indreptat apoi spre a doua cladire, cladire constuita in 1912 a avut ca destinati o sala de conterinte la o fabrica ce producea gaz din carbuni. Dupa ce a fost numita monument a fost mutata in locaita acuala, unde a devenit sala pentru expozitia "Gas in Daily Life".

La ce folosim gazul? Pentru a gatii si pentru energie calorica. Ma asteptam ca in expozie sa vad tipuri de centrale, boilere dar si masin de gatit, asa ca nu m-am mirat prea tare cand am vazut cafetiere pe baza de gaz sau aparate de fiert oua, masini de orez sau prajitoare de paine.
M-am mirat insa cand am vazut un fier de calcat fe functiona pe baza de gaz dar si un frigider cu un motor pe baza de gaz sau o orga ce functiona tot pe gaz.
E impresionant sa vezi cum japonezii au exploatat aceasta ramura si au facut cam tot ce se putea face.
Pe langa astea, mai existau conducte de gaz si machete de centrale sau fabrici ce transoromau carbunele in gaz, prin distilare.
Doamna bine-voitoare a aparut din nou si mi-a inamnat o carte cu prezentarea muzeului si mi-a zis ca in ea pot afla mai multe infomatii, cartea fiind bilingva: japoneza-engleza.
In expozitia de reclame am descoperit ca Charlie Sheen a fost imaginea Tokyo Gas la sfarsitul anilor'80, inceputul anilor '90.



Suprematia gazului a avut isorie scurta in Japonia. Japonezii nu au resurse de gaz iar resursele de cabuni nu stiu cat de mari sunt. Odata cu expansiunea tarii, au aparut centralele nucleare ce produc energie ieftina, si mai toate aparatele casnice au fost inlocuite cu cele electrice. Astazi gazul e folisit la gatit, sau la incalzirea apei si de obicei se folosete butelia. Insa pentru scurta perioada in care a avut suprematie, muzeul asta isi are rostul.
Mai multe poze de la Muzeul de Gaz, gasiti pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...