Treceți la conținutul principal

Hitsujiyama Park

Articolul asta ar trebui sa il dedic Ancutei pentru ca daca nu share-uia ea o poza cu parcul asta uitam de el si de aceasta experienta frumoasa.
Citisem despre parcul asta prin iarna si am zis ca e un must pentru primavara. Cam peste tot unde am citit despre el spunea ca e deschis timp de doua saptamani si ca periaoda ideala de vizitat e Golden Week, insa articolele citite erau vechi de cativa ani. Sincer am avut ceva probleme sa gasesc cum sa ajung acolo si ce e de vazut si era cat pe ce sa merg singur pentru ca prietenii mei de aici vroiau sa se odihneasca saptamana asta. Dar intr-un final l-am convins pe Morgan.
Pana in Chichibu, orasul unde se afla parcul, am avut de schimbat 3 trenuri si am facut doua ore. Vremea era ciudata: cald, umezeala dar innourat si mie imi era somn. Eu pe asta de vreme vreau sa dorm non-stop.
Ne-am avantat usor in inima Japoniei si am trecut de la peisajul de campie la cel rural de munte. Statiile erau pe langa padurici, la poale de munte. Oamenii pareau mult mai calimi si mai cumpatati iar peiajul imi amintea de Romania. Cum am iesit din statie am vazut un cort ce promova parcul. De acolo am luat o harta care ne indruma spre parc si un pliant cu ce mai e de vizitat in oras: temple budiste si shintoniste, un rau celebru pe care se pot face plimari cu barci traditionala (pe timp de vara) si vechea mina din munte. Peste strada era o ghereta de unde se cumpara biletul pentru parc si cei de acolo mai exiplau odata cum se ajunge. Dar sincer nu prea aveai nevoie de explicatii pentru ca fiecare intersectie avea o placa ce te ghida fie spre parc fie spre cheile unde se practica sportul cu bracile si toata lumea mergea inspre parc.
Dupa jumatate de ora am ajuns si la destinatie si am fost loviti de aglomeratie. Abia reuseai sa faci o poza pentru ca era rand spre marginea aleei ca sa plinzi un cadru bun. Din pacare florile de pe margine se trecusera si era doar mijlocul inflorit.
Parcul are o suprafata de 16 500 m2 si este cea mai populara destinatie pentru privirea covorului de flori numite Shibazakura sau Moss in engleza.


Mirosul era ingrozitor din cauza pesticidelor cu care au dat pe acoloplus agoloratia, vremea si disconfortul termic m-au obosit. Inafara parcului era organizat festivalul in cinstea acestor flori. Festivalele lor sunt exact ca balciurile la noi. Corturi cu siveniruri si cu mancare si banci cu mese unde sa mananci. Am stat si noi la o coada lunga sa ne luam ceva (eu am mancat niste pui cu ustoroi facut in baie de ulei) si apoi am cautat un coltisor unde sa stam si sa mancam. La desert am mancat inghetata de sakura (floare de cires) si lapte.
Am avut intentia sa vizitam si cel mai important templu din orasi insa ne-am ratacit si cand am realizat ca e in alta parte a orasului decat suntem noi am decis sa mergem spre staite si inapoi in camin.
Orasul ar mai putea fi oricand vizitat pe timpul verii sau in septembrie cand sunt promovate celelalte locatii, acum era vrema parcului.
Mai multe poze, pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand....

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...