Scrob cu bacon, spanac si branza

Cred ca v-am mai povestit ca stau intr-un camin in care se serveste micul dejun si cina in fiecare zi, mai putin duminica si sarbatorile legale. Unul din felurile mele preferate, servite la micul dejun in camin, e un ou moale pe pat de bacon cu spanac fiert. Combinatia de galbenus fierbinte ce curge si se amesteca cu spanacul si baconul e o minunatie. Pana aici nu am mai mancat spanacul intr-o astfel de combinatie. La mine in familie se gateste clasica mancarica de spanac cu carne de pui si smantana, mancare ce imi place foarte mult, insa mai departe de acolo nu am incercat spanacul. Si asta poate din cauza unei bune prietene ce mereu se plange ca uraste spanacul; are o carenta de fier in organism si toata trebuia sa mamance spanac, obligat fortat de mama ei.

Acum o saptamana am vazut o propunere de omleta cu spanac si altele la domn' profesor pe blog si m-am gandit ca ar fi bine sa o incerc si eu. Asa ca acum aproape o saptamana, am servit la micul dejun, un scrob cu bacon, branza si spanac. Mie imi place mai mult scrobul decat omleta, mi se pare ca oul sfaramat din scrob are un gust mai bun decat acea foaie de omleta.
Reteta e usor de preparat: am plajit in putin ulei baconul si frunzele de spanac intregi.
Am batut doua oua bine, le-am adaugat sare si piper si putina branza rasa (un fel de cascaval pentru pizza scumpa a dracului pentru ca branza e lux in Japonia) si le-am adaugat peste spanac si bacon.
Am maestecat incontinu cu o lingura de lemn, pana cand oul s-a gatit si apoi am oprit focul.
Am servit scrobul cu rosie proaspata.
N-am avut tuica, asa cum recomanda domn profesor, insa nici nu mai beau alcool de la o vreme (nu m-am pocait, doar ficatul de de vina).
Pofta mare!

Pe curand...

Comentarii

Postări populare