A trecut ceva timp de cand nu am mai fost impresionat asa de tare de un film. Stoker avea 2 din trei ingrediente bune si al treilea era o curiozitate. Distributie buna: eu sunt fan Nicole Kidman si Mia Wasikowska mi-a atras atentia in Alice in Tara Minunilor si un regizor genial: Chan-wook Park. Acum un an jumatate am vazut primul meu film realizat de celebrul regizor Korean. A fost o revelatie pentru mine, iubitor de filme horror. Cei ce iubesc acest gen de filme, stiu ca la ora actuala Korea si Japonia face filme horror bune. Majoritatea filemelor de groza americane sunt filme proaste, cu actiunea intr-o padure, cu o casa bantuita sau fantome: acelasi cliseu, nimic inafara retetelor clasice. Si a fost si curiozitatea Wentworth Miller. Papuselul e ambitios: a debutat ca fotomodel in videoclipurile lui Mimi, apoi a facut un rol memorabil in Prison Break, si cand nu l-a mai ajutat infatisarea s-a apucat de scris scenarii de film. Scenariul e bunut, se vede ca e de debutant si imi place ca a ales accente Hitchcockniene, insa fara maiestria lui Chan-wook, putea ajunge usor un film de duzina.
E o poveste de familie, cu secrete, legaturi bolnavicioase si inocente furate. E un film despre maturitate si singuratate, realizat exceptional. Ceea ce mi-a placut cel mai mult la filmul asta, pe langa modul in care se legau cadrele, a fost sunetul. Nu cred ca am mai vazut un film care sa puna accet pe sunetele banale: mestecatul unei bucati de carne, sunetul pe care il scoate un pahar cand se freaca de lemn sau coaja de ou sparta.Sunetele astea exagerate si aduse intr-un plan superior, dau un efect interesant, ai impresia ca totul se petrece in mintea ta, pentru ca acele sunete le auzi cand esti singur, si de la ele ti se declanseaza imaginatia.
E un film pe care il recomand cu caldura.
Comentarii
Trimiteți un comentariu