Treceți la conținutul principal

Opinii (8): Londra

Crenguta Roxana Tudose


Am vrut sa scriu despre Londra de mii de ori, dar de fiecare data simteam cum ideile imi sunt smulse si duse de vant prea departe pentru a mai fi ajunse. Am inchis ochii de zeci de mii de ori, incercand cu disperare sa imi regasesc ideile, dar mereu ajungeam cu gandul la casa ramasa in urma, la familia mea, la prietenii mei, la locurile mele dragi. Si de fiecare data imi juram cu ura, ca nimic, niciodata nu ma va face sa imi placa Londra. Punct.
Dar...in cele mai multe cazuri, "punct" inseamna "de la capat".Si o iau de la capat in fiecare zi in cautarea minunilor Londrei, acele lucruri care sa ma atraga si sa ma faca s-o vad cu alti ochi. Si, surpriza! Exista!
N-am avut de unde sa stiu, pana sa ajung aici, ca Londra, fiind atat de mare e un fel de stat enclava. Un fel de Vatican. Si un fel de Mecca pentru cei care traiesc in tari sarace si viseaza sa ajunga aici, in ideea unei vieti mai bune. Ce m-a speriat si dezamagit pe mine la primul contact cu aceasta metropola, a fost "coloratura" bogata. Cred ca cel putin 20% din populatia Londrei este "migratoare", in sensul ca sunt o groaza de turisti. Zeci, sute de mii de turisti se inghesuie anual in hosteluri si mini pensiuni, care ofera cazare la pret acceptabil ,undeva la 15-25 de lire pe noapte de cazare, cu mic dejun continental inclus, iar asta insemnand pretul unui pat, intr-o camera cu mai multi turisti. Pentru cei "umblati" prin lume, pare normal. Pentru mine a fost ciudat. Am lucrat intr-un hostel de acest gen, foarte curat si intretinut, eu am lucrat ca housekeeper, dar varianta romaneasca ar fi "femeie de servici" :D. Daca vreodata ajungeti la Londra, vi-l recomand, se numeste Palmers Lodge si statia de metrou cea mai apropiata este Swiss Cottage si este in zona 2.
Zonele in Londra, alta mare problema a mea. Ca orice metropola, este impartita in zone, cum ar fi sectoarele Bucurestiului, numai ca aici totul are o logica. Pf...cum sa n-aiba, sunt englezi, ce Dumnezeu! Centrul Londrei, nucleul, ceea ce vedem noi la tv, acolo unde e Palatul Buckingham, Palatul Westminster, faimosul pod, si "ochiul", toate atractiile turistice, British Museum, Royal Alber Hall etc, toate sunt grupate in zona 1. Din cauza asta, centrul Londrei este imposibil de parcurs tot intr-o singura zi, desi, surprinzator, nu e mare! Dar aglomeratia iti mananca sufletul. Zeci, sute de mii de oameni inunda strazile principale si secundare ale Londrei in fiecare dimineata. Ora 7:30 ameste apogeul aglomeratiei, atat pe strazi cat si in mijloacele de transport in comun (trenuri, metrou, autobuz). Nu exista dimineata lasata de la Dumnezeu, cu exceptia celor de weekend, sa nu te izbesti de cineva in graba infernala care ne conduce pe toti spre un job sau altul. Sute de masini, claxoane, semafoare, turisti nebuni , joggeri, taxiuri, autobuze, umbrele... nebunie curata, asezonata deseori cu stropi reci de ploaie. La inceputurile mele in Londra singurul meu prieten a fost "the tube map"(harta metrourilor). Aveam cate una in fiecare buzunar al hainei sau al rucsacului. Era Biblia mea. Pentru ca nu cunoasteam orasul si pentru ca mi se parea imens, am ales sa-l parcurg mai usor si mai rapid pe sub pamant. Am fost fascinata de statiile de metrou. Scarile inalte, gari pe 4-5 nivele, scartait de roti, mirosul sinelor de tren incinse, aglomeratia haotica si totusi organizata, graba, cafeaua de la Costa Cafe sau Starbucks...mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma opresc in intersectia scarilor rulante cu platformele din statii si sa privesc ce se intampla in jurul meu, cu o fascinatie infinita. Si probabil atunci Londra subterana mi-a smuls primul zambet si am simtit in perioada aceea ca inima incepe sa-mi bata firav pentru acest oras.

La distanta de un an de atunci, am inceput sa ies la suprafata. Fara sa mai am teama de a ma rataci si renuntand la harta mea pretioasa. Am descoperit cu mirare si placere ca totul e mai mic decat credeam si ca oricat de departe as crede ca sunt, tot gasesc drumul la intoarcere. Si am decis ca ar fi timpul sa ii acord acestui oras o sansa. Si daca exista ceva ce m-ar putea impresiona, atunci ar fi bine sa iasa la iveala. Si...au iesit London Trocadero, Appolo Theatre, Royal Albert Hall, The Guild Hall....cate doua, trei pe zi. Ce-mi place in Londra? Cum se imbina trecutul cu viitorul, prezentul fiind liantul palpabil dintre aceste doua timpuri. Cel mai bun exemplu este Liverpool Street. Statia e o cladire imensa cu o arhitectura de la finele sec 19, acoperita in totalitate de un dome urias din sticla. Heron Tower, cea mai inalta cladire din Londra este vizavi de o cladire din anii 1800, iar londonezilor le place acest lucru accentuand vechiul cu si mai vechi, noul cu si mai nou, nascandu-se astfel un prezent vintage, daca as putea spune.  O alta locatie care m-a pocnit in moalele capului este gara din Euston, la fel de impunatoare si imensa. Cineva mi-a spus ca sunt fascinata de gari mai mult decat de cladiri sau locatii culturale. Da, este adevarat. Fiindca o gara pentru mine a reprezentat intotdeauna un punct de plecare, nicidecum o destinatie. Fiindca acolo nimic nu incremeneste si totul are un scop bine stiut si aranjat dupa diferite orare, iar ceasul din gara iti poate fi cel mai bun prieten sau te poate arunca in neant daca nu esti atent. Si da, Londra mi-a atras atentia pentru ca are multe asemenea gari.
Londonezii sunt...grabiti. Sunt acei oameni care isi inchiriaza bicicletele din parcarile Barclays doar pentru a ajunge mai repede la munca si pentru a face sport in acelasi timp. Sunt oameni care au ochii mereu pe ceas, mereu pe fuga. Vezi femei si barbati imbracati impecabil, la patru ace, dar cu pantofi sport in picioare, tocmai pentru a putea grabi pasul fara sa fie retinuti de faptul ca stropi de ploaie ar putea ruina un Louboutin sau Jimmy Choo. Am incercat de multe ori sa ii surprind in momentele mele de "observator al orasului". N-am reusit. Se misca atat de repede incat am abandonat ideea de a intelege ce e in capul unui londonez. Dar am prins ideea ca micul dejun e sfant si este respectat cu strictete, de aceea cafenelele si patiseriile sunt pline ochi in fiecare dimineata.
Noaptea in Londra...ei, asta e o poveste total diferita, fiindca noaptea toate pisicile sunt negre, culorile dispar, si se aprind luminile...iar Londra iti spune o poveste fascinanta care iti taie respiratia si iti accelereaza bataile inimii, iar timpul devine inexistent. Sunt o pasare de noapte de felul meu, daca as trai si as locui in Londra, clar ca as deveni bolnava de oboseala cronica, pentru ca stiu ca n-as putea dormi, numai din simplul fapt ca m-ar chema afara din casa si mi-ar arata multe din partile ascunse pe timpul zilei.Iar eu as abandona caldura unui pat prietenos si confortabil si i-as asculta chemarea si m-as duce intocmai ca un bolnav dependent in cautarea drogului mincinos cu soapta dulce, cazand in uitare. Prin natura jobului care-l am, reusesc uneori sa ajung in locuri in care nu am visat, iar daca as fi turist probabil ca as plati o suma frumusica sa ajung acolo. Sunt cleaner, pe santier. Asta inseamna ca atunci cand se ridica o constructie si totul este finisat in interior, trebuie facuta curatenia finala, pentru ca proprietarii sa isi ia spatiul in folosinta. Pare o munca neinsemnata si poate putin defavorizanta, social vorbind. Nu e! De fapt ma simt destul de norocoasa ca am acest job. Trecand peste faptul ca pot interactiona cu diferite persoane cu diferite grade de inteligenta, cultura si educatie, este un job care iti ofera destule oportunitati neasteptate. Pana la reglementarea situatiei romanilor in marele Regat, consider ca acest loc de munca este doar un compromis si o alta etapa in viata. Il iau ca atare si ma bucur de ce imi ofera, material vorbind. Si poate ca sunt doar un cleaner, dar sunt respectata enorm pentru ceea ce sunt si fac si pentru faptul ca de multe ori englezii ma intreaba din ce parte a Londrei sunt, fiindca nimic din accentul sau conversatiile mele nu le-ar da de banuit ca sunt un "bloody foreigner".

Acum doua saptamani am avut ocazia sa lucrez intr-o cladire cu 30 de etaje, undeva pe la etajul 22. A fost o zi infernala cu multa treaba de facut si multe ore peste program. Intr-un final, sfarsita de alergatura, de foame, sete si oboseala, ma aflam intr-unul din apartamentele de ultim lux posibil. Si am vrut o clipa de liniste doar pentru mine. Am deschis usa masiva din sticla care dadea spre terasa apartamentului si am pasit in alta lume. Si intr-o secunda, am simtit ca imi dispare oboseala si pulsul imi creste. Eram deasupra tuturor, intr-o noapte senina de vara timida, in care vantul, sau curentii de aer, se jucau pe langa mine.  De la etajul 22, noaptea, deasupra orasului tumultos, vedeam Tamisa linistita plina de lumini oglindite in apa sa, Podul Londrei luminat ca-n basme, Ochiul imens si jucaus, luminile sclipitoare de pe zgarie-norii din Canary Wharf, Heron Tower cu fruntea in stele, Turnul de telecomunicatii BT. Eram eu si masivii, acolo sus printre nori, Si nu mai eram obosita, nici flamanda, nici insetata, nici murdara si plina de praf. Pentru o clipa, eu eram acolo sus, cu vantul in par, iar marele oras era jos, la picioarele mele. Pentru o clipa eu am fost regina, iar Londra mi-a adus omagii. Pentru o clipa, acolo sus, am apreciat orasul si i-am multumit pentru ca si-a respectat promisiunea facuta. Si pentru o clipa am iubit Londra cu tot sufletul meu. O clipa, cat o viata...!

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...