Artista
In drumul meu zilnic catre statia de tren, trec pe langa diverse magazine si case. Stradutele de suburbie sunt aglomerate de biciclisti, parinti ce isi duc copii la gradinita, pensionari ce se plimba si din cand in cand cate o mastina. De 21 de luni de cand stau in Hanakoganei, am invatat toate scurtaturile posibile si tai cate o strada principala, ori de cate ori e posibil. Cartiereul e plin de stradute inguste ce se infunda cu cate o casa mare, insa uneori ai sansa sa gasesti o scurtatura.
Pe o astfel de straduta imi place sa imi fac drumul, cu toate ca nu scurtez mult din el. Straduta e ingusta si casele sunt aliniate una langa alta, fix langa carosabil asa ca e foarte usor sa vezi ce se intampla in casa. Acolo, in fiecare zi, ma intalnescu cu o batranica. Fie dimineata, cand iese la plimbare cu cei trei cockeri spanioli pe care ii are, si pe care ii aseaza in cosurile de la bicicleta (doi in spare, unul in fata), sau seara cand se intoarce si scota cateii din cosuri. Uneori, o intalnsec cand e acasa, si sta in fata usi isi picteaza. Pe doua paneze mari aseaza meticulos culori ce candva vor definii ceva. Daca acum o luna nu vedeam decat o mare albastra, acum parca zaresc si o barca.
De fiecare data cand o vad, ii zambesc si ea imi da buna-ziua. Si imi propun sa imi fac curaj sa ii cer voie sa ii fac o poza cu cei trei caini sau pictand. Insa mi-e rusine. Abia am avut curajul sa ii pozez tabloul, intr-o zi, cand nu era nimeni in zona. Ma enerveza ca nu am invatat limba asta nenorocita si nu am cum sa intru in vorba cu ea sa o intreb ce poveste are. Se vede ca e un om deschis, e un artist ce s-a retras cu cei trei caini in suburbie, cautand linistea pentru a crea. As vrea sa-i stiu povestea, insa nu cred ca o sa am ocazia asta.
Asa ca raman sa-i admir tabloul, sa astept cu nerabdare in fata casei sale si sa ma intreb daca a mai lucrat ceva la el, si poate intr-o zi o sa ma intrebe ea ceva, si asa o sa pornim discutia...
Pe curand...
Pe o astfel de straduta imi place sa imi fac drumul, cu toate ca nu scurtez mult din el. Straduta e ingusta si casele sunt aliniate una langa alta, fix langa carosabil asa ca e foarte usor sa vezi ce se intampla in casa. Acolo, in fiecare zi, ma intalnescu cu o batranica. Fie dimineata, cand iese la plimbare cu cei trei cockeri spanioli pe care ii are, si pe care ii aseaza in cosurile de la bicicleta (doi in spare, unul in fata), sau seara cand se intoarce si scota cateii din cosuri. Uneori, o intalnsec cand e acasa, si sta in fata usi isi picteaza. Pe doua paneze mari aseaza meticulos culori ce candva vor definii ceva. Daca acum o luna nu vedeam decat o mare albastra, acum parca zaresc si o barca.
De fiecare data cand o vad, ii zambesc si ea imi da buna-ziua. Si imi propun sa imi fac curaj sa ii cer voie sa ii fac o poza cu cei trei caini sau pictand. Insa mi-e rusine. Abia am avut curajul sa ii pozez tabloul, intr-o zi, cand nu era nimeni in zona. Ma enerveza ca nu am invatat limba asta nenorocita si nu am cum sa intru in vorba cu ea sa o intreb ce poveste are. Se vede ca e un om deschis, e un artist ce s-a retras cu cei trei caini in suburbie, cautand linistea pentru a crea. As vrea sa-i stiu povestea, insa nu cred ca o sa am ocazia asta.
Asa ca raman sa-i admir tabloul, sa astept cu nerabdare in fata casei sale si sa ma intreb daca a mai lucrat ceva la el, si poate intr-o zi o sa ma intrebe ea ceva, si asa o sa pornim discutia...
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu