Treceți la conținutul principal

Kichijoji si Inoshira Park

Duminica dupamasa, dupa ce am fost prin Nakano, ne-am indreptat spre Kichijoji. Vroiam sa merg de mult in acest cartier aflat in partea de vest a orasului Tokyo, pentru ca e unul din locurile preferate a unui om drag mie, Raluca, ce mi-a tot propus sa merg cu ea acolo insa nu am apucat niciodata. Cartierul, si in special strada ce duce spre parcul Inokashira arata ca o alta lume. Arhitectura ma duce cu gandul la Spania, si imi da sensaztia de o zona meditareana.
Pentru ca era prma zi frumoasa dupa atata ploaie, si pentru ca incepusera reducerile, strada era animata de oameni ce se plimbau agale, uitandu-se la produsesel scose in fata magazinelor. Cafenelele si restaurantele ce isi deschisesera larg glasvant-urile pareau niste terase acoperite si erau pline de clientei ce admirau vremea buna. Plin de straini si o atmosfera boema. Asta si poate pentru ca sunt cateva galerii de arta, ratecite printre zecile de magazine cu produse indiene sau magazine cu haine hipstaresti (am vazut niste pantalini din material de imbracaminte de canapea... dar erau ingrozitori de scumpi) create de designeri locali.


Parea o alta lume si nu imi venea sa cred, ca la cateva statii de acolo, era acel cartier nebun, Nakano, cu o alta atmosfera si un altfel de public tinta...
Aleea se termina cu niste scari, ce dau in parcul Inokashira. Parcul construit in 1917 a avut ca scop mascarea iazului ce furniza apa cartierului. Insa pauduricea foamrata in jurul iazului si gradina zoologica contruita apoi, au facut ca parcul sa devina foarte popular mai ales cand ciresii sunt infloiti si ii poti adminra din barcutele de pe iaz.

In parc se afla un templu dedicat zeitei hindu Saraswati, numita in japoneza Benzaiten, zeita a  cunosterii, bunatatii, stiintei, artei si muzicii ce te ajuta cu banii, sau cel putin pentru asta se roaga japonezii la templul inchinat ei. Astea fiind spuse, va dati seama ca era destul de multa lume pe acolo, in general adulti, majoritatea barbati.


Mai multe poze din parc dar si de pe strazile din jurul statiei de tren din Kichijoji, aici
In partea de vest parcului se afla Muzeul Ghibli, muzeu inchinat casei de productie cu acelasi nume, creatoarea unor desene clasice ca Tottoro sau Castle in the Sky. Acolo ma aflu eu azi, si o sa va povestesc destul de curand cum a fost acolo.
Dupa ce am facut doua ore din Kichijoji pana in camin, am aflat ca exista un autobuz, ce pleaca fie de la spital (5 minute de la camin) sau din statia de tren, ce face 20 de minute pana in Kichijoji. Misto, nu? problema cu autobzele e ca nu stiu pe care sa il iau pentru ca nu au nicio informatie in engleza. Dar daca imi dau seama intre timp joi (azi) o sa ma duc la muzeu cu autobuzul.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...