Simturi ce provoacă amintiri

Cu ceva timp in urma, intre doua zile, atunci cand noaptea topeste dogoreala de peste zi si pune stapanire peste forme in valuri negre reci, am iesit la o plimbare pentru ca ma ascunsesem de caldura intre patru pereti de beton ractiti arificial de o masina de aer conditionat. Sa fi fost mirosul de oras incins de la caldura de peste zi sau mirosul de frunze coapte de soare, ce a eliberat o amnintire ascunsa bine intr-un cotlon al mintii. Amintirea, o fantoma sentimentala a inceput sa-mi zvarcoleasca stomacul ca un sarpe ce se misca pe nisipul fierbinte cautand un loc rece unde sa se asunda de caldura, nu mi-a mai dat pace cateva zile. In fata ochilor, imi aparea proiectii ale noptilor de vara din stundentie, nopti petrcecute pe scarile Casei de Cultura din Fundatie, pe bancile din Agronomie, in Parcul Expo, in Tudor pe langa un camin sau pe o bordura oarecare. Imi era greata mereu si imi venea sa vars amarul singuratatii si al timpului pierdut.

Da, mi s-a reprosat ca traiesc in trecut, ca mereu ma leg de amintiri ce imi iau din luciditate si ma duc undeva intr-o lume creata de amintiri, unde nu exista timp si spatiu, o lume utopica unde se intampla lucruri ce nu se vor mai intampla niciodata, pentru ca timpul lor a trecut. Imi place sa cred ca fiecare moment isi pune amprenta intr-un fel asupra mea si astfel sunt mereu in formare. Ideea blogului, ce se gaseste in titlu, se refera la o introspectie pe care o fac in momente din acestea, momente in care un miros, un gust sau un sunet imi gadila o amintire si ma race sa retraiesc acel moment cu alti ochi, cu o alta experienta...

Da, imi este dor tare de voi, prietenii mei de acasa si ma doare cand vad ca drumurile noastre s-au separat atat de mult si ne e atat de greu sa ne intalnim intr-o intersectie...

Am reusit si am adormit sarpele cu un cu cantec pe care dansam printre mese, atunci cand ieseam sambata seara undeva prin oras. Il auzeam undeva in fundul capului si nu imi aminteam ce e. E unul din acele cantece ce face furori cateva luni si apoi il uiti, ca toate celalalte cantece de duzina...

Pe curand...