Destin?

Ascultand aceasta melodie gandurile mi-au zburat si de la un cuvant: destin, am ajuns la un articol.

Acum 5 ani si un pic cand am facut o pasiune pentru acest cantec, imi iamginam ca dupa facultate, voi urma un maser in monumente si apoi imi voi gasii un servciu undeva, pe la Ministerul culturii. La vreo doi ani dupa, ma visam expert constructor la o banca, sa evaluez cladiri sau sa fiu dirigintele de santier al bancii cand face o investitie.
Acum un an jumatate credem ca voi da la maserul de reabilitare si voi lucra sa prin experienta iar cand voi termina firmele de profil vor fi incantate de CV-ul meu.
Anul trecut m-am hotarat sa imi incer norocul si sa ma inscriu la un Master in Japonia, la o alta universitate decat sunt acum, dupa master sa termin masterul din tara si sa imi caut un serviciu. Apoi am vrut sa ma apuc sa scriu proiecte iar acum parca as vrea si un doctorat si sa devin profesor (e in sange).
Uite-ma acum intr-o lume unde nu exista destin ci lumea se bazeaza pe vorba "Cum ti-ai asternut, asa dormi". Traiesc aici unde parintii isi invata copii ca trebuie sa invete mult ca sa ajunga departe, unde daca scoala publica nu e de ajuns, parintii isi trimit copii la scoli private, in fiecare seara, chiar si duminica. Aici termini o facultate, daca esti destul de bun, faci si un master, daca esti genial faci un doctorat si apoi ai trei variante: ori lucrezi intr-o companie de constructii, ori lucrezi pentru o firma de consultata sau lucrezi pentru o institutie de stat. Pentru toata viata.
La Managementul Infrastucturilor studiem printr-o paralela intre Japonia, Gemania si SUA cum functioneaza aceasta industrie. Principiul de baza in Japonia este lucrul in echipa si evolutia la locul de munca, intreaga viata. Japonezii nu concediaza ci doar sanctioneza, evolueaza si propun munca in echipa. Compania este o familie si de aceea concurenta intre angajati nu este sustinuta. Un om lucreaza in aceasi firma toata viata lui. In schimb in Europa sau in America atunci cand ai o oferta mai buna, nu eziti sa pleci. Ce ar face un roman daca ar stii ca: "ziua trece, leafa merge, noi cu drag muncim"? Ar freca menta toata ziua si ar lasa pe "fraier" sa lucreze. Noi ne bazam pe principiul:"las-o ba ca merge asa!" in schimb ce un japonez lucreaza cu bun simt si cu respectul fata de stat si de companie. Ei trebuie sa demonstreze ca sunt cei mai buni, dar nu ca individ, ci ca societate, ca natie. Au pierdut o singura data si asta, dupa aproape 100 de ani nu e de iertat sau de uitat.
Si cum sa creada ei in destin?
Nu... viata e asa cum trebuie sa fie, intr-o societate morala si curata. Inveti, lucrezi, iti intemeiezi o familie, iti inchiriezi o casa, iti iei o masina, faci copii, ii educi si mori. Si de ce sa iti cumperi o casa, nici nu cred ca exista acest principiu aici? Iti iei un apartament mic, cat sa iti permiti din salariu sa platesti pe luna, apoi te muti intr-unul mai mare, mai aproape de servici, apoi o casa iar cans te pensionezi te muti in suburbii unde chiriile sunt mai mici si atmosfera e mai linistita.
Uneori ma gandesc cat de diferita e aceasta societate insa cat de aproape este de perfectiune. Si totul porneste de la religie si mentalitate, insa poate fi oriunde asa, daca fiecare s-ar gandii la cel de langa, mai mult decat la propria persoana.
E atat de placut sa vezi fiecare vanzator cum te saluta cand intrii in magazin si cand iesi, sa il vezi ca are rabdare cu tine cand incerci sa iti dai seama daca moneda e de 5 sau de 50...

Pe curand...