Nume provizoriu: Frankenstein

Am avut in gand acest articol de ceva timp insa nu ii gaseam un nume potrivit. Asa ca mi-am facut o nota care sa imi aminteasca sa ma gandesc la nume pentru articol, ca sa il pot scrie. Insa nu am gasit... Si ma macina prea mult ceea ce vreau sa zic asa ca am ales un nume care probabil nu o sa vi se para ca are legatura cu articolul, insa in final o sa-l explic.
Probabil ca ma comport ca un dependent de droguri ce incearca sa se lase si atunci cand corpul ii ramane fara nici un strop din otrava, intra in convulsii pentru ca are nevoie de ceea ce s-a obijnuit.
Drogul meu se numeste telefon sau mai bine spus smartphone. Au trecut aproape 2 luni de cand nu am mai folosit iPhone-ul meu ca pe un smartphone, ci doar ca un iPod. Pentru ca nu am semnal, pentru ca nu sunt in tara, nu pot sa il folosesc de nici un fel. Nu pot spune ca mi-e dor sa vorbesc la telefon pentru ca vorbesc pe skype cu prietenii mei si cu familia iar sa vorbesc cu lumea de aici la telefon, nu imi place... Iubeam sa vorbesc la telefon, insa in romana, nu in alta limba...
Am ales sa merg mai departe cu acelasi tip de telefon. Chiestia asta m-a costat doua lucruri:
1. trebuie sa astept un timp pentru ca e o lista de asteptare pentru telefon
2. singura retea care comercializeaza acest telefon nu este forte populara, fiind o retea noua iar singurii clienti pe care ii are ii are datorita brandului Apple.
Cam toata lumea pe care cunosc are Docomo sau Au, putini au SoftBank. Sa suni in alta retea e in plus fata de abonament si nu e rentabil. Cel mai rentabil in Japonia e sa trimiti mailuri. Abonamentele au internet nelimitat si toata lumea isi trimite mailuri, in loc de mesaje sau telefoane. Asta o sa fac si eu in curand.... (intr-o saptamana).
Mi-e dor de facebook-ul de pe mobil. Mi-e dor sa dau un check-in, mi-e dor sa postez o poza pe wall si sa comentez ceva despre ea. Mi-am dat seama ca inca mai fac poze cu telefonul gandindu-ma sa le postez de pe mobil pe fb insa realizez apoi ca nu pot si ma gandesc sa o fac in camin, de pe laptop si uit.
Asa ca o sa va prezint o colectie de poze ce trebuiau sa ajunga pe fb, nu aici...

De exemplu, poza asta vroiam sa o postez acum o luna si sa va intreb (pe cei ce au studiat sau studiaza Constructii in Iasi) cu cine seamana. Indiciu: au aceasi meserie, insa cea din japonia e foarte draguta, in schimb ce aia din Romania e o hoasca a dracului.

In Hanakoganei exista un restaurant chinezesc unde imi place sa mananc duminca. Asta e meniul meu preferat, din selectia lor. Supa, orez, Piept de pui cu salata de varza si porumb, Gioza si un fel de salata muratam ce e buna, insa nu ca varza noastra murata.

Poza asta vroiam sa o dedic prietenilor mei de la arhitectura. Acolo jos, e o sala mare, cred ca e un laborator, unde studentii la la arhitectura lucreaza. Din cand in cand mai ies si afara si lipesc sau vopsesc sau coloreaza pe planse sau machete. Se poate vedea inauntru ca e o macheta cu niste blocuri. Apropos, cei de la arhitectura sunt singurii care au Mac-uri in universitate. Pentru restul universitatea are un contract cu Dell asa ca peste tot sunt Dell-uri.

In imaginea de fata puteti observa hipsterul japonez. Pantaloni suflecati, pantofi si sosete amuzante. Daca as fi fost slab, sa mor de nu mergeam si eu asa. Mi se pare foarte funky. Iar sezonul asta in Japonia se poarta sosetele cu modele traditionale (germane, austriece, romanesti, de ce nu) in culori din astea nebune, care sa scoata din monotonie tinuta. Iar la femei se poarta ciorapii in culori puternice, care sa dea o pata de culoare tinutei.

Cel mai plictisitor curs ever! Nu numai ca materia e ingorzitoar de plictisitoare (Tensiuni, Eforturi, Lucru mecanic virutal, energie cinetica, potentiala, bla bla bla) mai e si proful care scire ingrozitor si vorbeste o engleza asiatica din care intelegi in loc de Circulr Bars, circus bus si tot asa.

El e nenea despre care vobeam mai sus. Iar ideea pozei e ca aici toti profesorii citesc formulele ce cica le predau, de pe foi, nu ca la noi ca profesorul le stie si le scrie din cap...

Deci, avand in vedere ca in mod normal as fi facut toate aceste lucruri, cu poze, cu statusuri, pe fb si nu pe blog, pentru ca acest articol e un fel de monstru, un fel de mort resurcitat, am ales sa il numesc Frankenstein.

Pe curand...