Pachistaneza

De candam fost prima data in biroul profesorului Hamada, ne-a spus ca inafara de mine si Hakan va mai avea un student nou semestrul acesta. Este vorba despre un doctorand, o tipa din Pakistan ce urmeaza sa ajunga, insa are niste probele cu actele si mai dureaza un pic.
A durat cam aproape doua luni si abia miercuri a ajuns.

Miercuri, dupa cursul meu preferat, m-am intors in laborator sa il astept pe Hakan sa mergem impreuna sa luam pranzul, la cantina. Poate pare deja acelasi lucru, ore - laborator- masa cu Hakan, glume cu el, insa fiind singurii doi straini in laborator cam facem lucruri impreuna. Mie nu imi era prea foame si vroiam sa ii propun sa mergem mai tarziu sa mancam, cand se termina aglimeratia din pauza de pranz. A fost de acord, asa ca ne-a deschis calculatoarele si am inceput sa pierdem vrema, asteptand sa mai treaca inca jumatate de ora pana sa mancam. Insa a sunat telefonul. Cineva din laborator a raspuns la telefon si ne-a spus ca trebuie sa mergem la profesor in birou. Pe drum ne gandeam de ce ne cheama. Sa ne dea noi carti de citit? Sa ne intrebe ce am mai lucrat? De obicei avem consultatii vinerea, dupa curs... Apoi am realizat, a venit pachistaneza. Vrea sa ne-o prezinte.
Am ajuns in laborator si ea era acolo Am observat-o pe un scaun, staand ghemuita, cu capul in jos, de parca era pedepsita. Profesorul ne spune ca vrea sa ne faca cunostiinta cu cineva si o cheama. Se apropie de noi, se uita la mine si ma intreaba: Tu esti turcul? In secunda urmatoare Hakan spune ca el e din Turcia, in acelasi moment cu proful. Apoi se uita la mine si ma intreaba de unde sunt:
Eu: Romeinia. (folosind numele englezesc al tarii)
Ea: ? (nedumerit)
Eu: Rumania (numele in japoneza)
Ea:?
Eu Romania (numele in romana)
Ea: Albania?
Eu: NU! Romania!
Ea: Armania?
Eu: NU, ROMANIA!!!! (Si ma indrept spre o harta a lumii ce e in birou si pun degetul pe tara)
Ea: AAAAA!
Dupa care intinde mana si da noroc cu Hakan. Il observ cu coada ochiului ca tresare si ma gandesc ca i-a gasit frumusetea dincolo de valul ce ii scoate in evidenta sprancenele gorase si negre si nasul mare. Insa cand da noroc cu mine inteleg ce se intamplase. In momentul contactului, im podul palmei am simtit lipindu-se un servetel plin pana la refuz cu muci. De fapt nu era servetel cu muci ci muci cu servetel. Cand palmele se dezlipesc, simt urma rece si lipisoasa a serveteluiui. Imi trecuse orice pofta de foame. Apoi ne spune ca e incantata de cunostiinta si pleaca la biroul ei. Profesorul socat de reactia ei destul de neslefuita ne spune ca ne vom intalnii vineri dupa ore sa discutam. Iesim din birou si Hakan se uita la mine si ma intreba: De ce naiba avea servetelul ala in mana? Nu stiu, dar trebuie sa ma spal pe mana pana nu ma imbolnavesc de raceala pachistaneza.
Cateva ore mai tarziu Kaku-San (doctorandul din China) apare in laborator cu pachistaneza sa o prezinte tuturor. Se apropie de noi iar eu ii spun ca o cunosc deja. Ea ma intreaba din nou daca eu sunt cel din Turcia si eu ii spun ca nu, atunci se aseaza, cuminte langa Hakan. Incepe sa se planga ca plateste prea mult pe camin si ca e departe. Apoi ma intreaba pe mine unde stau, ii zic ca intr-un camin, e departe dar platesc 61000 de yeni si am doua mese asigurate. Pare interesanta de oferta asa ca ma roaga sa vorbesc cu administratorul sa o primeasca si pe ea. Insa cand ii spun ca nu pot imi trage o privire de Ahmed, the Suicide Bomber, neasteptand sa apuc sa ii spun ca e un camin de baieti. Apoi, dupa ce afla il intreabape Hakan, dand din gene, daca si el sta intr-un camin de baieti. Hakan ii spune ca sta intr-o garsoinera la 10 minute de facultate si ca plateste 80 000 de yeni iar daca e interesata poate sa vorbeasca cu agentul imobiliar sa ii gaseasca si ei un apartament insa trebuie sa ii plateasca agentului suma reprezentand chiria pe o luna. Nu prea ii convine, insa singura nu se descurca. Face schimb de contacte cu Hakan, urmand sa il contaceze pentru ajutor. Fetele din laboraor ii dau o mapa cu statiile de tren si metrou si pleaca.
A doua zi de dimineata eram in laborator cu una din fete cand pe usa intra pachistaneza. Vine direct la mine, se aeaza pe un scaun si imi spune:
Ea: Nu stiu unde sunt (era speriata si panicata)
Eu: In laborator, in cladirea 58, etajul doi... (usor zambind de situatie)
Ea: Da.... dar unde anume?
Eu: (ironic): Nishi-Waseda, Tokyo, Japonia!
Ea: Da... dar nu stiu unde sa ma duc.
Si imi arata harta cu cladiri, cladirea unde eram avea trecuta umarul camerei unde e laboratorul. Ii spun ca suntem aici si sa imi spuna unde vrea sa ajunga.
Ea: nu stiu...
Eu: ok, nu stii numarul cladirii, dar stii ce e in cladirea aia?
Ea: nu...
Eu: ok, dar de ce trebuie sa fi acolo?
Ea: My Cabbin?
Eu: Ce? Cabina, cabana... nu inteleg sensul. ce e aia?
Atunci ea bate cu mana pe birou si imi spune: Cabbin!
Eu: aaa, trebuie sa fi la bioru...
Ea: da....
Eu: biroul tau e in aceasi cladire....
Ea: nu stiu (fara sa astepte sa termin fraza)
Eu: in aceasi sala cu biroul profesorului Hamada...
Ea: nu stiu...
Eu: e acolo unde ne-am intalnit ieri?
Ea: (luminandu-se la fata, de parca descoperise America)Da!
Eu: ok, o sa te duc eu acolo.
Ea: esti sigur? Stii unde e?
Nu am mai vrut sa fiu rautoacios si sa ii spun ca atata timp cat am fost ieri acolo, normal ca stiu unde e... Insa in timp ce traversam campusul imi spune ca nu crede ca e aici, ca nu recunoste nimic. Abia cand a intrat in birou si l-a vazut pe profesor a realizat ca am dus-o unde trebuie.
Profesorul si Naniy (docoranda din Coreea) nu stiau ce se intampla iar cand le-am explicat mi-au multumit ca am adus-o in siguranta aici.
Vineri am vazut-o din nou, la ora profesorului. Cred ca incetul cu incetul incepe sa se dezgete si sa se descurce. Insa a gafat-o la consultatii cand l-a intrerpt pe profesor si i-a zis ca ea pleaca sa manance ca nu am mancat nimic. Profesorul era in aceasi situatie: obosit, nemancat si trebuia sa plece in 15 minute in alt oras pentru o intalnitre si totusi avea timp pentru ea.
Oricum cred ca o sa mai fie multe momente amuzante cu ea de acum incolo...
Pe curand...