Treceți la conținutul principal

Re Re Blog: De sila

Am citit acum catea zile pe blogul lui Josephine, care postase de pe blogul lui Oana Stocia Mujea, un articol interesant, si anume:
A fost o vreme în care blogul a fost împărat. S-a dus. Vremea că împăraţii oricum se duc mai devreme sau mai târziu. În fine, nu blogul în sine ca platformă s-a dus, ci ideea aia de-a te trezi şi a scrie pe blog. De-a împărtăşi cu lumea ceea ce trăieşti. De-a încerca să pari un muritor de rând printre muritorii de rând. De-a storce câteva cuvinte pentru cei care te citesc pentru că te plac sau pentru că te urăsc.
Extremele. Mereu au fost extreme. Într-o vreme mă distrau. Mă distrau isteriile – bine, alea mă amuză şi acum – faptul că alţii nu pot dormi de grija mea e reconfortant. Măcar sunt sigură că sunt câţiva insomniaci care mă înjură regeşte. Treaba lor, somnul lor. Nu mă deranjează. Eu dorm dusă.Era o vreme în care blogul îmi dădea multe posibilităţi. Mă descărcam. Îmi puneam sufletul pe tavă. Povesteam. Mă enervam şi câte şi mai câte. Dar, cu timpul, mă credeţi sau nu, a început să mi se facă silă. Fireşte, nu blogul e de vină şi cei care îl frecventează. – Bun, acum cine se simte, se simte, e clar că nu vorbesc de toată lumea – Anonimi, ori semi, care încearcă, la mine în casă, să-mi demonstreze că roşul e verde. O fi verde, nu zic nu, dar atâta timp cât suntem pe proprietate privată şi există riscul de-a scoate pistolul eu zic să fie roşu. Că aşa vreau eu. 
A trecut aproape un an de când n-am mai scris ca odinioară pe blogul ăsta. Şi dacă vă întrebaţi de ce aveţi şi răspunsul: de silă. Brusc mi s-a făcut scârbă de oameni. Ştiu că nu prea aveţi cum să înţelegeţi, pentru asta ar trebui să trăiţi puţin în spatele blogului. Iar sila asta devine din ce în ce mai acută. Şi omenirea din ce în ce mai ipocrită. Aşa că, stau şi mă întreb, la ce bun să scrii pe blog când există specimene care-ţi provoacă greaţă?

Articolul asta ma defineste si imi aduce aminte de lunile trecute, de vara trecuta, de anul trecut cand imi era sila sa mai scriu, imi era sila sa mai stiu de blog. A mai fost si momentul cand pierdusem toate pozele din cauza acelei tampenii cu Picasa si chiar ca nu mai vroiam nimic.
Lasasem literatura pentru blog si blogul pentru facebook. Din ce in ce mai superficial...
Insa acum s-a schimbat. Am lasat facebook-ul. Nu mai joc jocuri, nu mai dau like la toate pozele. Intru doar de trei ori pe zi: dimineata, dupa micul dejun, la pranz, dupa ce ma intorc de la cantina, in birou, si seara cand ajung de la faculate. Acum ma ocup iarasi de blog...
Cred ca blogul a fost o iubire. A fost o iubire ce s-a consumat cu o casatorie. Si a devenit monoton. Am avut o relatie cu facebook-ul, cea mai buna amanta. Colorata, plina de informatii, eram sigur ca ma vede si ma admira toata lumea acolo. Insa a fost un miraj si mi-am intors aici. Adevarul e ca mi-e frica ca se va consuma prea repede si ca va exista iar o ruptura.
Faptul ca acum sunt aici, in Japonia si ca stiu ca am prieteni acasa care vor sa stie ce fac mi-au redeschis apetitul. Dar cum spuneam si unei bune prietene, Simona, intr-un mail de acum incep sa ma obijnuiesc cu tot si nimic nu imi mai pare nou sau exotic ca sa scriu atat de des. Incep sa raman fara subiecte. Insa vineri am postat trei articole si am compus inca trei pentru zilele urmaotare (inclusiv acesta). Dar nu vreau sa imi mai fac planuri ci sa ma las purtat de experienta asta si atat timp cat o sa ma bucur, o sa scriu si aici, mai des sau ma rar...
Pe curand... 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...