Treceți la conținutul principal

Mancare indiana si Muzeul de stiinte naturale si Stiinta

 Azi am avut parte de o zi reusita, cu o masa surpinzator de placuta si cu o vizita la un muzeu pe care vroiam sa il vad ce mult, muzeu ce m-a impresionat si mai mult decat ma asteptam. Ca de obicei, cand nu iti propui ceva, ai parte de zile reusite. Azi ma gandeam ca o sa stau toata ziua sa imi fac prezentarea, tema si sa citesc... si nu aveam niciun chef...


Sa incep cu cina de aseara. Eram la masa eu, Mario, Alireza si Satoshi (japonezul ala de care ti-am zis ca stie engleza ca a avut o bursa de un an in America sa studieze limba) si a venit mama de camin sa imi explice cum se mananca salata. La salata aveam un fel de radacinoasa alba, fara nici un gust, rece, ce parea inghetata cu ciuperci deasupra.Ca mancare a fost vita (parca era carne din supa) cu niste paste subtiri tare, din orez, cred, dupa culoare. Mama din camin ii spune lui Satoshi ca mananc acea radacinoasa (care cica e un fel de cartofi, cu ciupercile odata, ca sa aiba gust). Si apoi s-a apucat sa ma laude (mi-a explicat apoi Satoshi). A zis ca studentii chinezi sunt obraznici si ca ii raspund urat si ca sunt mizerabili si ca nu ii plac insa de mine ii place mult ca am bun simt si cu toate ca nu stiu limba o salut in japoneza de fiecare data cand o vad. Si i-a placut mult ca am avut o poza cu o furculita si una cu o lingura la inceput cand mancam cu tacamuri ca sa ii explic ei, care nu stie engleza, de ce am nevoie. Ca imi dau silinta si ca am invatat sa mananc cu betisoare si ca iau aspiratorul in fiecare saptamana, asta inseamna ca sunt curat. Si sunt bucuros ca are o parere buna despre mine.
Azinoapte la 1 jumate m-a trezit cutremurul. A fost destul de lung si puternic.
Azi dimineata m-a sunat Alireza sa ma intrebe daca mai vreau sa merg la muzeu. Ca intrebasem pe toata lumea de muzeu si nimeni nu imi rapsunsese. Asa ca ne-am hotarat sa mergem in Ueno, la muzeul de stiinte ale naturii si stiinte.
Am ajuns pe la 1 si am zis sa luam pranzul mai intai. Dupa modelul japonez, e duminica la pranz e full peste tot, erau cozi cum erau inainte de '89 la paine... Am tot mers si ne-am adancit pe niste straduce aglomerate gen bazar unde era cate un barbat in picioare pe un scaun si urla ofertele iar lumea se ingramadea. Insa toate restaurantele erau Noudle Shop (taitei cu supa din aia rece ce e naspa) sau Curry Shop (ce e pre picant). Intr-un tarziu am gasit un restaurant cu paste daneze (cica) si in meniu avea ceva ce semana cu carbonara si nu era scum: 800 de yeni. Insa Alireza nu mananca paste... asa ca am continuat sa mergem. Deodata alireza s-a oprit brusc si mi-a aratat ca intr-un restaurant au nani (painea lor traditionala, si s-a uitat mai bine si era un restaurant indian). M-a intrebat daca vreau sa mamanc acolo ca el ar manca, mancarea indiana semana mult cu cea din Iran. Aveau 3 meniuri pentru pranz si l-am ales pe cel de 1300 de yeni (salata, supa de curry cu pui),  kebab (care e exact ca un mic, insa de trei ori mai lung) si o bucata de spate de pui si celebra nani (care e exact ca turta, sau lipia prajita la noi). Adevarul e ca nu am mancat o mancare mai buna de cand sunt in Japonia. Se pare ca mancarea indiana imi place mult. Restaurantul era mic, cam 5 mese si jumatate din lume erau indieni (inclusiv personalul era indinan). Dupa ce am mancat ne-am intors in Ueno Royal Park sa mergem la muzeu.
Intrarea e de 600 de yeni pentru adulti (nu au reducere pt studenti) insa a meritat toti banii. La inceput am mers in sala de proiectii 360 grade. O sera mare, oamenii stau pe un pod in mijlocul sefii si am urmarit un film de 10 minute despre formarea sistemului solar. Nu stiu daca iti dai sema cum a fost... pentru ca era 260 de grade si peste tot veneau meteoriti, particule, peste tine, su imaginea se misca ca si cum tu zburai prin cosmos, iar planetele treceu pe langa tine... ameteai un pic dar a fost o experienta unica. Apoi a trecut un pic prin evolutia speciilor ca la final sa ne aflam intr-ujn desert, langa un mare satelit, observator astronimic, ce vede stelele.
Muzeul e format din doua cladiri: patriononiu japonez si patrimoniu mondial. Cladirea veche,cuprinde expozitia japoneza. Primul etaj e cu inventii si cercetari in Japonia: medicina, telescop, ceasuri si seismometre, apoi celalalte doua etaje au expozitii de  natura: flora si fauna japoniei, evolutia rasei (e o chestie amuzanta: au vitrine cu familii din epoca de piatra, pana in prezent, iar cea din prezent e goala insa e cu acces sa intri tu cu familia si sa pozezi ca modelul de familie al zileler noaste) Apoi au o fetita gasita intr-o caldare mumificata si iti explica intr-un filmulet cum au gasit-o si cum au calculat de cand e (nu stiu date, pentru ca era in japoneza, imi pare rau ca m-am zgrarcit sa mai dau 300 de yeni sa imi dea casti cu explicatii). Apoi au animale impaiate si o camera cu tipurile de sol si flora si fauna pe regiuni.

A doua cladire, e noua si e expozitia mondiala. Asa muzee ar trebuii si noi sa facem. De aia sunt pline de copii. Deci, Primul etaj iti prezenta toate animelele, impaiate sau scheleti, la marime maturala, copaci cu ce gaze traiesc in ei si pe lateral avea informatii suplimentare, gen cum se divide o celula sau cum traiesc albinile sau frunicile in colonii. Urmatoarea camera a fost preferata mea. Era un circulara iar in centru avea puse in vitrina protozoarele, apoi, pe jos era arborele genealogic, format din lumini, ce se impartea ca razele soarelui in toata incaperea si se impatea in subdiviziuni pe care le vedeai in vitrine. De la ciuperci la pesti, la gaze si gandaci, la mamifere, plante si tot ce cuprinde biologia. Acolo unde trebuia sa fie omul, era o camera de filmat si un monitor mare si te vedeai pe tine. La urmatorul etaj era evoultia stiintei, de la primele aparate cu motor pana la sateliti si rachete. Insa ce era cel mai interesant era camera de joca. O camera mare in care te jucai si intelegeai fizica. Un magnet mare si lanturi metalice si vedeai cum se atrag. Trei lumini, rosu albastru si galben iar daca le suprapuneai iesea albul (spectul de lumina), oglinzi ce te deformau, leagana cu scripeti ce iti aratau cat e de usor sa te ridici pe tine cu ajutorul scripetilor, o roata pe care o invarteai cu viteza ca sa faci electricitate sa se aprinda un bec si multe alte lucruri, plus tablouri cu iluzii optice. Era plin acolo de copii si parinti. Educativ...
Urmatorul etaj era o padure. Plina de verdeata, copaci, pesteri, animale si pasari. Puteai sa apesi pe butoane sa auzi ce sunete scot anumite pasari sau animale sau ganganii. Nu imi aduc aminte ce era ultima sala ca incepusera sa anunte ca e ora de inchidere si am trecut repede acolo pentru ca vroiam sa ajung pe acoperis, unde era o gradina japoneza si o terasa cu mese si banci unde puteai sa bei suc si sa privesti graina sau peisajul din jur.
Pe curand...

Comentarii

  1. cu placere am descoperit de la Biscuitele in dunga blogul tau si ma bucur pentru tine si astept sa aflu noutati despre tine. Cu drag de imbratiseza MAMA BISCUITILOR / mai subtiri sau mai dolofani /

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...